Prin dialog identificăm soluții
Mediatorul Iosip Constantin facilitează dialogul dintre părțile aflate în conflict și le sprijină în identificarea unei soluții reciproc acceptabile, într-un proces confidențial, imparțial și flexibil.
Servicii de mediere în Chișinău și pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Servicii de mediere
Litigii Civile
Mediere în conflicte privind contracte, datorii, proprietate, partaj, despăgubiri și alte raporturi civile, în vederea identificării unei soluții reciproc acceptabil
Litigii de muncă
Mediere în conflicte privind salarizarea, executarea sau încetarea contractului de muncă, reintegrarea în funcție și alte raporturi individuale sau colective de muncă.
Litigii Familiale
Mediere în conflicte privind exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești, domiciliul copiilor, întreținerea și alte neînțelegeri familiale, cu respectarea interesului superior al copilului.
Medierea penală
Mediere în cauze penale și contravenționale, în condițiile legii, pentru facilitarea dialogului dintre părți și soluționarea aspectelor ce pot face obiectul unei înțelegeri.
Litigii Comerciale
Mediere în conflicte dintre companii, parteneri contractuali, furnizori sau clienți, cu accent pe soluții eficiente și protejarea relațiilor de afaceri.
Confidențialitate
Procesul de mediere se desfășoară într-un cadru confidențial, menit să încurajeze un dialog deschis și sincer între părți. Informațiile comunicate în cadrul medierii sunt protejate și nu pot fi divulgate decât în condițiile și în cazurile prevăzute de lege.
Eficiență
Medierea oferă un cadru flexibil și orientat spre soluții, care poate reduce timpul, costurile și tensiunea asociate unui proces judiciar. Părțile păstrează controlul asupra ritmului și rezultatului negocierilor.
Neutralitate și imparțialitate
Mediatorul acționează independent și imparțial, fără a favoriza vreuna dintre părți. Procesul de mediere este condus într-un mod echilibrat, cu respectarea egalității părților și a libertății acestora de a-și exprima propriile interese și opțiun
MEDIATOR ATESTAT • ÎNCREDERE • CONFIDENȚIALITATE • DIALOG